Antena 3 CNN Externe Alertă cu bombă la baza militară folosită de avionul președintelui Barack Obama

Alertă cu bombă la baza militară folosită de avionul președintelui Barack Obama

<1 minut de citit Publicat la 08:06 13 Mai 2016 Modificat la 08:06 13 Mai 2016
air force 1.jpg

Accesul principal la baza aeriană militară Andrews din apropiere de Washington, utilizată în special de avionul Air Force One al președintelui Barack Obama, a fost temporar restricționat joi după o alertă cu bombă, a declarat armata aerului americană, relatează AFP.

"În jurul orei 17.15 astăzi, o femeie a intrat în centrul de primire a vizitatorilor (de la intrarea în bază) și a pretins că avea o bombă legată la piept", a anunțat baza pe contul său de Twitter.

Femeia "a fost reținută" de serviciile de securitate și s-a stabilit "că nu au existat explozibili la fața locului", a explicat de asemenea baza.

Situația a fost "dezamorsată" în jurul orei 18.40 locale, potrivit US Air Force.

Baza aeriană Andrews este situată la aproximativ 25 de kilometri sud-est de Washington.

De pe pista acestei baze decolează și aici aterizează avionul Air Force One al președintelui american, precum și alți înalți responsabili ai administrației.

Baza aeriană a precizat în timpul alertei că misiunile sale "nu au fost afectate" și zborurile "nu au fost deviate".

×
x close