Poliţia sârbă a arestat sâmbătă un bărbat care a ameninţat că se va detona la Belgrad în faţa sediului guvernului, a anunţat televiziunea de stat sârbă (RTS), citată de AFP.
Respectivul individ, Miroslav Stankovski, în vârstă de 39 de ani, a venit în cursul dimineţii în faţa clădirii executivului, unde a scos două grenade şi a ameninţat că le va activa. Au urmat trei ore de negocieri între el şi poliţie, timp în care circulaţia în acea zonă din centrul capitalei sârbe a fost blocată.
Bărbatul are antecedente penale şi, în timpul negocierilor cu poliţia, a cerut să vorbească cu unul dintre inspectorii însărcinaţi cu o anchetă aflată în derulare, a mai anunţat televiziunea sârbă, fără să ofere alte detalii. În final, el a fost arestat.
Incident a avut loc în timp ce executivul sârb se afla într-o vizită în oraşul Nis, în sudul Serbiei, unde s-a desfăşurat sâmbătă dimineaţă o şedinţă de guvern.