Într-un material video postat pe site-ul președinției, Lukașenko se plânge de faptul că jocul naționalei de fotbal din Belarus este inferior celui practicat de echipele participante la competiția din Qatar.
Imaginile îl arată pe liderul autocrat de la Minsk plângându-se, din postura de "fost fotbalist care a jucat mult", de starea sportului din Belarus, în general, și de cea a fotbalului, în special.
Lukașenko: "Este Campionatul Mondial. Dar, Serghei Mihailovici, dintr-un anumit motiv, nu i-am văzut pe fotbaliștii noștri acolo. Sau nu mă uit destul de mult?"
S. Kovalciuk, ministrul belarus al Sportului: "Vă uitați destul."
Lukașenko: "Așa e, mă uit destul. Dar noi nu suntem nici măcar pe aproape. Mai mult, compar jocul fotbaliștilor noștri cu jocul de acolo. Și ei joacă așa chiar și iarna! Ca fost fotbalist care a jucat mult, acest lucru mă sperie. Sportul acesta, la fel ca multe altele, este într-o situație groaznică. Când te-am numit (ministru), am sperat că tu, ca militar de carieră, căruia îi place sportul și îl înțelege, o să faci lucrurile să se îndrepte în direcția bună".
În timp ce primește reproșurile prezidențiale, ministrul lui Lukașenko aprobă în continuu din cap, cu privirea în jos.
Naționala din Belarus nu s-a calificat niciodată la un campionat mondial de fotbal. La Campionatul European din 2024, Belarus este în aceeași grupă de calificări cu România, cu care se va întâlni în martie și octombrie 2023.
The moment , when #Lukashenko did not noted team of #Belarus in the #FIFAWorldCupQatar2022 …
— Kiborgz (@Kiborgzzz) December 15, 2022
<English subtitles>#Ukraine #UkraineRussiaWar #UkraineWar #ruSSia #football #Qatar2022 #FIFAWorldCup
pic.twitter.com/2A7540Mq8Y
Ucraina semnalează avioane ruse deasupra Belarusului în valul atacurilor de vineri
Avioane ale forțelor ruse au fost semnalate pe cerul Belarusului în timpul atacurilor cu rachete asupra Ucrainei, care au avut loc vineri.
Anunțul a fost făcut de forțele armate ucrainene, care au indicat aeronave de tip Iliușin-76 A50U și MiG-31K.
MiG-31K este capabil să transporte rachete hipersonice de tip "Kinzal". Nu este clar dacă rușii dacă au folosit, vineri, astfel de rachete.
Potrivit Kievului, atacurile lansate în cursul zilei de forțele ruse au plecat din Marea Caspică, din regiunea Saratov, unde se află bombardierele strategice Tu-95MS, dar și din Marea Neagră, de pe fregata "Amiral Marakov".
Baza aeriană "Engels" din regiunea Saratov a fost afectată, săptămâna trecută, de o explozie. Atacul a fost pus de Moscova pe seama ucrainenilor, însă Kievul nu a comentat oficial.
La începutul acestei săptămâni, Belarus a anunțat exerciții militare "anticipate" în toată țara, iar președintele Vladimir Putin urmează să se întâlnească cu președintele belarus Aleksandr Lukașenko săptămâna viitoare.
Ucraina și-a fortificat pozițiile militare la frontiera cu Belarus, în eventualitatea unui atac de pe teritoriul acestui din urmă stat.