Mitt Romney, candidatul republican la alegerile prezidenţiale, a venit în faţa susţinătorilor pentru a le mulţumi pentru participarea în campania electorală. Acesta şi-a recunoscut înfrângerea în faţa candidatului democrat, Barack Obama.
Mitt Romney a mulţumit celor care au fost pas cu pas alături de el, a mulţumit soţiei sale, partenerului său şi candidat pentru funcţia de vicepreşedinte, dar şi tuturor voluntarilor care s-au dedicat acestei campanii.
"Aceste alegeri s-au încheiat, dar principiile noastre rămân. Cred în refacerea economiei noastre. Am dat tot ce am avut pentru această campanie. Îmi doresc foarte mult să fi reuşit să vă împlinesc speranţele, însă naţiunea a ales un alt lider pe care trebuie să îl felicităm", a declarat Mitt Romney.