Donald Trump a vorbit pentru prima dată, după ce media din întreaga lume a anunțat că este viitorul președinte al Statelor Unite. Republicanul a mulțumit familiei și apropiaților săi, precum și susținătorilor, având un discurs extrem de echilibrat, poate și în încercarea de a demonstra lumii că, dacă situația o cere, poate fi diplomat.
”Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați, e o treabă complicată. Vă mulțumesc mult. Tocmai am fost sunat de Hillary Clinton. Ne-a felicitat pe toți pentru victoria noastră, iar eu am felicitat-o pentru lupta din campanie. A muncit din greu pentru o perioadă lungă și îi suntem îndatorați pentru ce a făcut. Dar acum e timpul să ne unim. Voi fi un președinte pentru toți cetățenii. Pentru cei care nu m-ați susținut, recunosc că au fost câțiva, vă cer sprijinul, să ne unim să facem o Americă măreață din nou. Împreună vom începe să reclădim această națiune și să reînviem visul american. Avem un potențial uriaș. Fiecare american va avea ocazia să realizeze care este potențialul său maxim. Nimeni nu va fi neglijat, nimeni nu va fi uitat. Vom reconstrui țara pornind de la infrastructură, vom implica milioane de oameni, vom avea grijă de veteranii de război, vom apela la cei mai inteligenți și cei mai talentați. Ne vom întări economia, vom colabora bine cu celelalte țări. Niciun vis nu este prea mare, nicio provocare nu este prea mare. Trebuie să avem vise mărețe. Vreau să spun lumii că, deși voi pune interesele Americii pe primul loc, vom avea relații bune cu toată lumea și vom căuta o cale de mijloc pentru a soluționa problemele” a spus Donald Trump.