Antena 3 CNN Externe Alegeri SUA 2024 Trump își apără relațiile cu Vladimir Putin, Kim Jong-Un și Xi Jinping: E un lucru bun să te înțelegi cu ei

Trump își apără relațiile cu Vladimir Putin, Kim Jong-Un și Xi Jinping: E un lucru bun să te înțelegi cu ei

donald trump getty (1)
Trump s-a felicitat că a putut să-i cunoască pe cei trei. Sursa foto: Getty Images
de Andreea Ştefan    |    13 Aug 2024   •   19:07

Fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021) şi candidat republican pentru un nou mandat la Casa Albă la alegerile din toamnă, şi-a apărat luni relaţia cu lideri autoritari precum Vladimir Putin (Rusia), Kim Jong-Un (Coreea de Nord) şi Xi Jinping (China), afirmând că „este un lucru bun" să te înţelegi cu ei, potrivit EFE.

„A te înţelege cu ei este un lucru bun, nu ceva rău", i-a spus el magnatului Elon Musk într-o conversaţie pe platforma X, deţinută de proprietarul Space şi Tesla, potrivit Agerpres.

Trump s-a felicitat că a putut să-i cunoască pe cei trei.

„Îi cunosc pe fiecare dintre ei. Şi lăsaţi-mă să vă zic, lumea va spune: 'Oh, este teribil!' Nu spun nimic de bine sau de rău. Ei sunt în vârful jocului, sunt duri, sunt inteligenţi şi îşi vor proteja ţara. Probabil că îşi iubesc ţara".

Odată cu venirea la putere a democraţilor în ianuarie 2021, acestor lideri „nu le-a venit să creadă" ce întorsătură a putut lua SUA, a afirmat Trump.

În cadrul interviului acordat platformei de socializare X, Trump a lansat, de asemenea, un atac puternic la adresa preşedintelui american Joe Biden, reproşându-i invazia rusă în Ucraina. Trump susţine că Rusia nu ar fi invadat Ucraina dacă Biden nu ar fi fost preşedinte, potrivit Business-Standard.

De altfel, nu este prima oară când Trump critică gestionarea crizei ucrainene de către succesorul său Joe Biden, iar atitudinea favorabilă a lui Donald Trump faţă de preşedintele rus a făcut în trecut obiectul unor puternice critici nu doar în SUA.

×
Citește mai multe din Alegeri SUA 2024
» Vezi toate știrile din Alegeri SUA 2024
Cele mai noi știri
Parteneri
x close