Donald Trump și-a revendicat victoria și s-a adresat miercuri susţinătorilor, cărora le-a mulţumit. El a declarat că „este o victorie incredibilă” și că „va fi epoca de aur a Americii”.
Pe scena din West Palm Beach, Donald Trump şi-a declarat victoria şi a promis să aducă o „epocă de aur” în Statele Unite.
„Vreau să vă mulţumesc tuturor. Avem mii de prieteni care fac parte dintr-o mişcare incredibilă, cum nu s-a mai văzut niciodată. Cred că a fost cea mai mare mişcare politică a tuturor timpurilor în această ţară. Acum, importanţa ei va creşte la un nivel fără precedent. Vom ajuta ţara noastră să se vindece. Ţara noastră are nevoie de ajutor, trebuie să rezolvăm frontierele şi toate problemele pe care le avem. Nu degeaba am făcut istorie în țara asta, am depăşit obstacole cum nu credea nimeni că se poate și iată că s-a întâmplat, am obţinut o victorie incredibilă”, a declarat Trump.
Trump şi-a revendicat victoria şi în ceea ce priveşte votul popular, într-un moment în care nu era încă clar dacă aşa stau lucrurile.
„Vă mulţumesc foarte mult. Câştigarea votului popular a fost foarte frumos, foarte frumos, vă spun”, le-a spus susţinătorilor.
Niciun republican, inclusiv Trump, nu a mai câştigat votul popular de la George W Bush în 2004.
El a mai adăugat că „e o victorie politică cum nu s-a mai înregistrat vreodată în țară”.
„E o victorie politică cum nu s-a mai înregistrat în țara noastră niciodată. Vreau să le mulțumesc americanilor pentru onoarea extraordinară de a fi ales al 47-lea președinte, asta după ce am fost cel de-al 45-lea. Voi lupta pentru fiecare cetățean, pentru familiile voastre, pentru viitorul vostru în fiecare zi, cu fiecare fibră din corpul meu și nu mă voi odihni până nu vom face o Americă puternică, sigură și prosperă, așa cum meritați. Va fi epoca de aur a Americii. Este o victorie magnifică pentru poporul american, care ne va permite să facem ca America să fie măreață din nou”, a mai spus Trump.
„Vom pune SUA pe primul loc”
El a promis că va face ca „țara să fie mai bună ca niciodată”.
„Vreau să le mulțumesc tuturor pentru ajutorul pe care mi l-au dat. Vreau să fiu primul care îl felicită pe mărețul nostru vicepreședinte ales al SUA, JD Vance. Am ales bine. La început am avut ceva emoții, dar știam că are un cap bun. Vom petrece patru ani minunați, vom aduce calea noastră pe caea cea bună, vom face ceva special. Trebuie să facem ca lucrurile să fie speciale în această țară măreață. Vom ajuta țara să se vindece, avem nevoie de ajutor. Vom lucra din greu ca să revenim la o situație bună. Trebuie să ne sigilăm granițele, vrem ca oamenii să se întoarcă, dar vor trebui s-o facă în mod legal. E o zi specială și vă vom răsplăti. Vom lucra cât bine posibil ca să facem ca lucrurile să își revină la starea bună. Von face asta în multe feluri, astfel încât să ne aducem aminte de ziua în care poporul american a recăpătat controlul asupra țării. Vom face ca țara noastră să fie mai bună ca niciodată. Mulți ne-au spus că Dumnezeu mi-a salvat viața cu un motiv. Și motivul a fost să salvăm țara. Vom îndeplini împreună această misiune, care nu e ușoară, dar voi contribui cu fiecare dram de energie și voi lupta pentru misiunea pe care mi-ați încredințat-o, cea mai importantă din lume. Vom face ca America să fie din nou sigură, prosperă, puternică și liberă și le cer tuturor să mi se alăture în această încercare nobilă și dreaptă, să ne unim, să încercăm să lucrăm împreună ca să avem succes. Vom pune SUA pe primul loc. Nu vă voi dezamăgi, viitorul va fi mai frumos, mai curaj, mai sigur, mai puternic, mai luminos decât oricând. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să binecuvânteze SUA”, a mai spus Trump.
Şi cel care îi va fi vicepreşedinte, JD Vance a spus câteva cuvinte pe scena pe care Trump era înconjurat de numeroşi membri ai familiei şi de colaboratori.
„Ei bine, domnule preşedinte, apreciez că mi-aţi permis să mă alătur dvs. în această călătorie incredibilă. Vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o şi cred că tocmai am asistat la cea mai mare revenire politică din istoria Statelor Unite ale Americii şi, sub conducerea preşedintelui Trump, nu vom înceta niciodată să luptăm pentru voi, pentru visele voastre, pentru viitorul copiilor voştri, iar după cea mai mare revenire politică din istoria Americii, vom conduce cea mai mare revenire economică din istoria Americii sub preşedintele Donald Trump”, a spus JD Vance.