Antena 3 CNN Externe Trump are un plan de pace „detaliat” pentru războiul din Ucraina, spune Viktor Orban într-o scrisoare către Charles Michel

Trump are un plan de pace „detaliat” pentru războiul din Ucraina, spune Viktor Orban într-o scrisoare către Charles Michel

Donald Trump Viktor Orban
Donald Trump şi Viktor Orban. Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Iul 2024   •   20:46

Donald Trump va cere negocieri de pace între Rusia și Ucraina, dacă revine la Casa Albă. Este ceea ce susţine premierul Ungariei, Viktor Orban, care s-a văzut cu fostul președinte american chiar la reședința acestuia din Florida. 

Concret, liderul de la Budapesta a transmis printr-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că Donald Trump are „planuri bine fundamentate” pentru a încheia invazia rusă în Ucraina. Iar pentru a le pune în aplicare, nici măcar nu va aștepta să-și preia cel de-al doilea eventual mandat de președinte, scrie The Guardian.

E motivul pentru care Orban îi sfătuiește pe liderii europeni să redeschidă comunicarea diplomatică directă cu Vladimir Putin și să înceapă negocieri la nivel înalt cu China pentru a pune capăt războiului.

Viktor Orban a mai notat în scrisoarea sa că, după contactele sale recente cu preşedinţii Ucrainei, Volodimir Zelenski, Rusiei, Vladimir Putin, şi Chinei, Xi Jinping, „observaţia generală” a fost că „intensitatea conflictului militar va creşte radical în viitorul apropiat”.

Trump a pregătit un plan de pace între ruși și ucraineni, potrivit lui Orban 

„Nu ne putem aştepta la nicio iniţiativă de pace (din partea lui Trump) până la alegeri.

Cu toate acestea, pot afirma cu încredere că, la scurt timp după victoria sa electorală, el nu va aştepta până la ceremonia de învestire, ci va fi gata să acţioneze imediat ca mediator de pace”, a scris Orban în scrisoarea sa trimisă preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi altor lideri ai UE.

„Sunt mai mult decât convins că, în perspectiva probabilă a victoriei preşedintelui Trump, raportul dintre povara financiară dintre SUA şi UE se va schimba semnificativ în dezavantajul UE atunci când vine vorba de sprijinul financiar acordat Ucrainei”, a mai scris premierul ungar.

La scurt timp după ce Ungaria a preluat președinția rotativă a Consiliului de miniștri al UE, la 1 iulie, Viktor Orban a vizitat Kiev, Moscova, Beijing, Azerbaidjan și SUA într-un turneu pe care l-a descris drept o „misiune de pace”.

×
Parteneri
x close