În ultimele săptămâni, alegătorii au început să audă din ce în ce mai des termenul „Proiectul 2025”, invocat de președintele Biden, vicepreședintele Harris și alți democrați, care încearcă să tragă un semnal de alarmă cu privire la ceea ce ar putea urma dacă fostul președinte Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă.
Conceput de fundația Heritage Foundation, inițiativa include un plan detaliat pentru următorul președinte republican, care ar putea aduce o reformă amplă a ramurii executive, scrie CBS News.
Trump și echipa sa de campanie au încercat să se distanțeze de Proiectul 2025, fostul președinte ajungând până la a numi anumite propuneri ca fiind „îngrozitoare”. Cu toate acestea, democrații au continuat să asocieze acest proiect de tranziție cu Trump, avertizând că propunerile de politică ale acestuia sunt ceea ce americanii pot primi dacă îl aleg din nou pe fostul președinte.
Ce este Proiectul 2025?
Proiectul 2025 este un proiect de tranziție prezidențială, care este compus din patru piloni: un ghid de politici pentru următoarea administrație prezidențială; o bază de date tip LinkedIn cu personalul care ar putea servi în următoarea administrație; formarea acelui grup de candidați numită „Academia pentru Administrația Prezidențială”; și un ghid de acțiuni care trebuie întreprinse în primele 180 de zile în funcție.
Acesta este condus de doi foști oficiali ai administrației Trump: Paul Dans, care a fost șef de cabinet la Biroul de Management al Personalului și care este directorul proiectului, și Spencer Chretien, fost asistent special al lui Trump și acum director asociat al proiectului. Dans a anunțat pe 30 iulie că va renunța la rolul său de lider al Proiectului 2025 și va părăsi Heritage Foundation în august.
Proiectul 2025 este condus de Heritage Foundation, dar include un consiliu consultativ format din peste 100 de grupuri conservatoare.
O mare parte din atenția acordată Proiectului 2025 și criticile care îi sunt aduse vizează primul pilon, cartea de politici de aproape 900 de pagini care descrie o reformă a guvernului federal. Numită „Mandat pentru Leadership 2025: Promisiunea Conservatoare,” cartea se bazează pe un „Mandat pentru Leadership” publicat pentru prima dată în ianuarie 1981, care a dorit să servească drept foaie de parcurs pentru administrația lui Ronald Reagan.
Autorii multor capitole sunt nume cunoscute din administrația Trump, precum Russ Vought, care a condus Biroul de Management și Buget, fostul secretar interimar al Apărării, Chris Miller, și Roger Severino, care a fost directorul Biroului pentru Drepturile Civile al Departamentului de Sănătate.
Contribuțiile din partea foștilor oficiali ai administrației Trump i-au determinat pe critici să asocieze Proiectul 2025 cu campania sa de realegere, deși fostul președinte a încercat să se distanțeze de inițiativă.
Care sunt planurile Proiectului 2025?
Unele dintre politicile din agenda Proiectului 2025 au fost discutate de republicani de ani de zile sau promovate de Trump însuși: mai puțină intervenție federală în educație și mai mult sprijin pentru alegerea școlilor; cerințe de muncă pentru adulții care primesc bonuri alimentare, dar sunt apți de muncă și nu au copii, dar și o frontieră sigură, cu aplicarea mai strictă a legilor imigrației, deportări în masă și construcția unui zid de frontieră.
Ce spun Trump și consilierii săi despre Proiectul 2025?
Într-o postare pe o rețea socială, din 5 iulie, Trump a scris: „Nu știu nimic despre Proiectul 2025. Nu am nicio idee cine este în spatele lui. Nu sunt de acord cu unele dintre lucrurile pe care le spune și unele dintre lucrurile pe care le spune sunt absolut ridicole și îngrozitoare. Orice fac ei, le doresc succes, dar nu am nimic de-a face cu ei.”
Reacția lui Trump la inițiativă a venit după ce președintele Heritage Foundation, Kevin Roberts, a spus într-un podcast că națiunea se află „în procesul celei de-a doua revoluții americane, care va fi lipsită de vărsare de sânge dacă stânga va permite acest lucru.”
Fostul președinte a continuat să dezavueze inițiativa, scriind într-o altă postare pe social media că nu știe nimic despre Proiectul 2025.
„Nu l-am văzut, nu am idee cine este responsabil de el și, spre deosebire de platforma noastră republicană foarte bine primită, nu am avut nimic de-a face cu el,” a scris Trump. „Democrații de extremă stânga încearcă să mă asocieze cu tot felul de politici. Este pură dezinformare din partea lor. Până acum, după toți acești ani, toată lumea știe unde mă situez în TOT!”