Update 17:54. Candidatul de pe locul trei pune condiţii ca să dea voturi opoziției, în turul doi pentru prezidențialele din Turcia.
Sinan Ogan, candidatul clasat pe locul al treilea în turul pentru prezidențiale, a precizat că îl va susține în turul al doilea pe principalul candidat al opoziţiei, Kemal Kilicdaroglu, doar dacă acesta va accepta să nu ofere concesii partidului pro-kurd.
Turul doi de scrutin, anunţat oficial de autorităţile din Turcia. Erdogan şi Kilicdaroglu se confruntă din nou pe 28 mai
Anunț oficial din Turcia. Recep Tayyip Erdogan a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Niciun candidat nu a reușit însă să-și adjudece peste 50% din voturi, deci va fi organizat cel de-al doilea scrutin.
Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când Recep Tayyip Erdogan are emoții în privința rezultatului. Imediat după terminarea votului au început și scandalurile. Președintele în funcție a contestat rezultatele mai multor secții.
"Din rezultatele finale parțiale, spun parțiale, pentru că mai sunt de numărat în jur de 30.000 de voturi din străinătate și de rezolvat niște contestații însă niciunele, nici celelalte nu mai pot influența votul final, transmite președintele Consiliului Electoral Suprem din Turcia, iar aceste rezultate arată în felul următor:
- Recep Tayyip Erdogan, cu 49,51% din voturi,
- Kemal Kilicdaroglu 44,88%
- Sinan Ogan 5,17 %.
Diferența dintre Erdogan și Kilicdaroglu în număr de voturi undeva la 2,3 milioane de voturi, iar Sinan Ogan a luat undeva la 2,8 milioane de voturi, adică mai mult decât diferența dintre primii doi candidați.
Citeşte şi: Numărarea voturilor s-a lăsat cu scandal între susținătorii lui Erdogan și cei ai lui Kilicdaroglu
Asta înseamnă că la alegerile de peste două săptămâni, pe 28 mai, voturile acestuia vor cântări decisiv în alegerea câștigătorului turului electoral.
Vor încerca ambii candidați, și Erdogan și Kilicdaroglu, să-și atragă voturile lui Ogan. Acesta, pe rețelele de socializare, a avut un mesaj că în următoarele zile se va decide alături de susținătorii săi pentru ce tabără va alege fie cu Erdogan, fie cu Kilicdaroglu.
Au fost foarte multe contestații, foarte multe tensiuni imediat după închiderea urnelor și după ce a început numărarea voturilor, Kilicdaroglu a afirmat de nenumărate ori că el s-ar afla în fruntea turului întâi de alegeri din Turcia cu două-trei procente în fața lui Erdogan.
Dar rezultatele finale sunt acestea cu Erdogan în fața lui Kilicdaroglu cam cu 4,5 procente. În continuare urmează o campanie electorală ce se anunță una dură în următoarele două săptămâni și Erdogan și Kilicdaroglu vor merge în toată țara din nou pentru a-și atrage voturile lui Ogan, dacă acesta nu vine cumva cu un anunț șoc prin care să încline balanța către unul sau către celălalt.