Antena 3 CNN Externe Alegeri prezidenţiale în SUA: Când vor avea loc dezbaterile care vor decide cine va fi preşedintele SUA

Alegeri prezidenţiale în SUA: Când vor avea loc dezbaterile care vor decide cine va fi preşedintele SUA

1 minut de citit Publicat la 00:08 24 Sep 2015 Modificat la 00:08 24 Sep 2015
presidential seal.jpg
Sursa foto: Foto. ndla.no
Candidații democrat și republican la Casa Albă se vor întâlni de trei ori în septembrie și octombrie 2016 pentru a dezbate, potrivit tradiției, a anunţat miercuri comisia independentă ce organizează aceste dezbateri între adversari.

Cele trei dezbateri vor avea loc:

—pe 26 septembrie 2016 la Wright State University în Dayton, Ohio (nordul SUA);

9 octombrie la Universitatea Washington din St. Louis, Missouri (centru), unde au loc de obicei dezbaterile;

—și pe 19 octombrie la Universitatea din Nevada, Las Vegas (vest), precizează AFP.

O dezbatere între candidații la vicepreședinție va avea loc pe 4 octombrie la Universitatea Longwood din Farmville, Virginia (est).

Comisia pentru dezbateri prezidențiale (CPD, independentă) organizează din 1988 aceste întâlniri, urmărite de zeci de milioane de telespectatori înainte de fiecare scrutin.

Comisia a fost fondată în 1987, cu sprijinul partidelor republican și democrat, iar dezbaterile au devenit o parte permanentă a campaniilor prezidențiale, evitând negocierile interminabile între candidați.

Criteriile de selecție și moderatorii vor fi anunțați ulterior.

Candidaţii celor două mari partide din SUA vor fi învestiţi în iulie 2016, la Cleveland pentru republicani, şi la Philadelphia pentru democraţi. Alegerile prezidențiale vor avea loc marți 8 noiembrie 2016.

 

×
x close