Antena 3 CNN Externe Alegeri parlamentare în Grecia. Niciunul dintre partide nu pare să fie capabil să obţină majoritatea

Alegeri parlamentare în Grecia. Niciunul dintre partide nu pare să fie capabil să obţină majoritatea

1 minut de citit Publicat la 10:18 20 Sep 2015 Modificat la 10:18 20 Sep 2015
greek-parliament.jpg
Grecii au început duminică dimineață să voteze, într-un nou scrutin legislativ, al doilea din 2015 și al cincilea în șase ani, pentru a alege un nou parlament după demisia din august a fostului premier Alexis Tsipras, liderul Syriza, care a determinat organizarea acestor alegeri anticipate, transmite Agerpres.

Urnele s-au deschis la ora locală 07.00 și se vor închide la ora 19.00. Autoritățile au pus la dispoziția celor peste 9,8 milioane de greci cu drept de vot aproximativ 19.100 de secții de votare, în 56 de districte electorale.

Partidul de stânga Syriza, al fostul premier Alexis Tsipras, și formațiunea de centru-dreapta Noua Democrație (ND), condusă de Vangelis Meimarakis, erau cotate foarte apropiate în sondaje, cu un ușor avans, de până la 3%, pentru stânga radicală.

Însă niciunul dintre cele două partide nu ar urma să obțină 151 din cele 300 de locuri din parlament necesare pentru a forma o majoritate. Prin urmare, formațiunea învingătoare va trebui să încerce să formeze o coaliție de guvernământ, posibil cu partidul de centru Potami sau cu PASOK (socialiști).

Tsipras a forțat în august organizarea acestor alegeri anticipate, în speranța de a-și reînnoi sprijinul parlamentar, după ce aproape o treime din cei 149 de parlamentari ai Syriza s-au împotrivit prevederilor acordului cu creditorii internaționali, care cer reforme economice profunde și continuarea politicilor de austeritate ce i-au lovit puternic pe greci în ultimii cinci ani și care au fost inițial respinse categoric (peste 61%) printr-un referendum la începutul lunii iulie.

Creditorii internaționali — FMI și UE — ar urma să efectueze în octombrie o primă evaluare a progreselor înregistrate de Atena în cadrul programului de asistență financiară pe trei ani în valoare de 86 de miliarde de euro pe care Tsipras, ca prim-ministru, l-a acceptat în luna iulie, după șase luni de negocieri dure cu zona euro și FMI.

Semnarea acordului cu creditorii a dus la scindarea partidului Syriza, dar și la o scădere în popularitate a fostului premier, care a promis înainte de precedentele alegeri legislative din ianuarie, câștigate categoric (cu 36,3%) de formațiunea sa, că va pune capăt austerității.

În total, 14 partide și cinci coaliții iau parte la alegerile de duminică. Pentru acest scrutin s-au cheltuit aproximativ 33,3 milioane de euro, mai puțin decât la precedentele alegeri generale de la 25 ianuarie, care au costat 51,5 milioane de euro.

×
x close