Data cea mai probabilă pentru organizarea de alegeri legislative anticipate în Grecia ar fi 6 mai, a anunţat, luni, o sursă din Ministerul de Finanţe, în aşteptarea anunţului oficial al calendarului, informează
AFP.
Parlamentul ar putea să fie dizolvat pe 11 aprilie, după votarea ultimelor măsuri legislative de relansare şi de regularizare a pieţei muncii solicitate de către creditorii publici ai Greciei - Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) -, deschizând astfel calea organizării scrutinului pentru 6 mai, o dată deja avansată drept cea mai probabilă de către diverşi oficiali politici şi de către presă.
Organizarea acestui scrutin anticipat a fost hotărâtă de partenerii guvernamentali socialişti şi conservatori, în momentul formării, în noiembrie, a Executivului care a preluat ştafeta de la echipa premierului ales, socialistul Gheorghios Papandreu.
De atunci, partidul conservator Noua Democraţie, care conduce în privinţa intenţiilor de vot, exercită presiuni ca data să nu fie amânată, în pofida gravităţii crizei economice şi sociale cu care se confruntă o Grecie îndatorată excesiv şi angajamentelor de redresare pe care ţara trebuie să le respecte.