Partidul Republican al preşedintelui Serge Sarkissian a câştigat alegerile legislative din Armenia cu 44,41 la sută din voturi, potrivit rezultatelor după numărarea a aproape 75 la sută din buletinele de vot, a anunţat luni Comisia Electorală Centrală, citată de
AFP.
Formaţiunea preşedintelui este urmată de aliatul său din coaliţia guvernamentală, mişcarea Armenia Prosperă, condusă de milionarul Gaguik Tsaroukian, care obţine 30,52 la sută din voturi, potrivit rezultatelor preliminare.
Pe locul al treilea se clasează mişcarea de opoziţie Congresul Naţional Armean, condusă de un fost preşedinte, Levon Ter-Petrossian, lider al mişcării de contestare din 2008, care obţine 6,85 la sută din sufragii.
Pentru a intra în Parlament, un partid trebuie să depăşească pragul electoral de 7 procente.
Acest scrutin are valoare de test pentru Armenia, ţară în care are loc primul scrutin naţional după prezidenţialele din 2008. La vremea respectivă, victoria lui Sarkissian a declanşat manifestaţii ale opoziţiei care, după intervenţia poliţiei, au degenerat în confruntări soldate cu zece morţi.
Autorităţile din această ţară cu o populaţie de 3,3 milioane de locuitori au promis un scrutin transparent şi democratic pentru atribuirea a 131 de locuri în Adunarea Naţională şi evitarea unor noi violenţe.