Bulgarii merg la urne duminică pentru a vota în cadrul alegerilor locale și la referendumul național pentru introducerea votului electronic, informează
Agerpres.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 6.00 și se vor închide la ora 19.00, iar dacă la acea oră mai sunt alegători care așteaptă să voteze, procesul electoral se va prelungi până la ora 20.00.
Votul se desfășoară în 12.314 secții de votare din Bulgaria, iar în listele electorale sunt înscriși 6.363.761 alegători, inclusiv 523 de persoane din alte state membre ale UE și care au rezidență în Bulgaria și și-au exprimat dorința de a vota.
Acestea sunt primele alegeri locale din Bulgaria care se desfășoară sub auspiciile noului Cod electoral, care a fost adoptat în martie 2014 și apoi amendat în noiembrie 2014.
La alegeri participă 71 de partide și trei coaliții, care s-au înregistrat la Comisia Electorală Centrală.
Pentru referendum au fost organizate și 294 de secții de votare în 45 de țări. Un număr total de 6,885,893 de cetățeni bulgari, cu rezidența în țară și în străinătate, au dreptul să voteze la referendumul pentru introducerea votului electronic.