Antena 3 CNN Externe Alegeri anticipate în Islanda. Premierul a demisionat

Alegeri anticipate în Islanda. Premierul a demisionat

<1 minut de citit Publicat la 19:14 30 Oct 2016 Modificat la 19:14 30 Oct 2016
Iceland_Pirate_Party.png
Foto: daily.kos

 Premierul islandez Sigurdur Johannsson şi-a anunţat demisia duminică, a doua zi după alegerile legislative anticipate care nu au conturat majoritatea în pofida presiunii Partidului Piraţilor asupra dreptei guvernamentale, potrivit AFP. 

"În virtutea Constituţiei, mi-am depus demisia (preşedintelui republicii Gudni Johannesson) care mi-a cerut să rămân în funcţie până la formarea unui nou guvern", a declarat presei premierul islandez - al cărui Partid al Progresului a realizat cel mai slab scor în ultimul secol la recentele alegeri legislative anticipate - după întrevederea sa cu şeful statului. 

Islanda a intrat duminică într-o etapă de intense negocieri politice, nicio alianţă de centru-stânga condusă de Piraţii contestatari, nici coaliţia de centru-dreapta guvernamentală neobţinând majoritatea absolută. 

Preşedintele ar urma să-l însărcineze cu formarea unei majorităţi pe Bjarni Benediktsson, şeful partidului care a obţinut cel mai mare scor în alegeri, Partidul Independenţei (conservator). Benediktsson este ministru al finanţelor în guvernul în exerciţiu. Acesta din urmă este unul dintre cei 600 de islandezi al căror nume apare pe listele Panama Papers, o scurgere masivă de documente la originea unui răsunător scandal financiar internaţional.

×
x close