Alec Baldwin a făcut primele comentarii în fața camerei cu privire la tragedia de pe platourile de filmare ale filmului „Rust”, în care un pistol de recuzită ținut de actor și producător s-a descărcat accidental, ucigând-o pe Halyna Hutchins.
Într-o conversație intensă, dar politicoasă, cu paparazzi, pe marginea drumului din Vermont, Baldwin a abordat incidentul fatal și a explicat relația sa cu Hutchins.
Anterior, actorul a explicat că nu poate face niciun comentariu cu privire la ce s-a întâmplat: „Nu pot să răspund la nicio întrebare cu privire la anchetă, mi s-a ordonat de către oamenii legii”
”Are loc o investigație cu privire la moartea unei femei. Era prietena mea”, a repetat el, de două ori, vizibil afectat.
"Eram o echipă foarte, foarte unită, care făceam un film împreună şi după aceea s-a întâmplat acest oribil eveniment," a adăugat acesta.
Baldwin a numit incidentul drept „un eveniment dintr-un trilion” și a spus că s-a întâlnit cu soțul lui Hutchins. „Este în stare de șoc, are un băiat de 9 ani. Suntem în contact constant cu el, pentru că suntem foarte îngrijorați cu privire la familia lui și la copilul lui. După cum am spus, așteptăm cu nerăbdare ca oamenii legii să ne spună ce a rezultat din investigația lor”.
Până în prezent, nu s-a făcut nicio arestare în acest caz, iar cercetările continuă. Din informațiile făcute publice până în prezent, se pare că actorul exersa mișcarea de scoatere a pistolului din toc, în momentul în care arma s-a descărcat.
Directorul de imagine, Halyna Hutchins, a fost împușcat în piept, iar regizorul Joel Souza a fost rănit la umăr. Filmările pentru ”Rust” au fost suspendate pe termen nedeterminat, iar Balwin a spus că nu crede că acestea vor mai fi reluate vreodată.
Procuroarea responsabilă cu ancheta în acest caz, Mary Carmack-Altwies a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că urmărirea penală împotriva actorului Alec Baldwin nu este exclusă în acest stadiu.
''Toate opţiunile sunt pe masă în acest stadiu'' şi ''nimeni nu este exclus'' cu privire la posibile urmăriri penale, a spus aceasta.