Erupţia unui vulcan din sudul Japoniei a dat naştere unui nor de cenuşă care s-a înălţat la cinci mii de metri peste crater. Vulcanul Sakurajima era, deja, activ, dar, potrivit specialiştilor locali, acesta este cel mai înalt nor de cenuşă înregistrat vreodată, după erupţiile sale.
Norul a provocat o ploaie de cenuşă şi funingine în cel mai apropiat oraş.
Localnicii au fost sfătuiţi să se protejeze cu măşti chirurgicale sau, măcar, cu prosoape legate peste faţă. Specialiştii prevăd că erupţia va continua, dar fără să pună în pericol vieţi omeneşti.