Ayman al-Zawahiri, numărul doi în ierarhia reţelei teroriste al-Qaida, l-a calificat pe preşedintele american Barak Obama drept "criminal", într-o nouă înregistrare video difuzată luni, prin care se aduce un omagiu unui lider taliban.
"Obama permite coloniilor să se extindă în Cisiordania şi în jurul Ierusalimului şi nu arată decât puţină părere de rău", spune Ayman al-Zawahiri, în înregistrarea video ale căror fragmente au fost difuzate de Al-Jazeera şi citate de AFP.
"Obama face presiune asupra liderilor defetişti ca ei să facă mai multe concesii", adaugă el, referindu-se la liderii arabi, asupra cărora Washingtonul exercită presiuni pentru a-şi normaliza relaţiile cu Israelul.
"Avem nevoie de mai multe crime la Kabul, Bagdad, Mogadiscio şi Gaza pentru a ne asigura că este un criminal? Sau josnicia Statelor Unite în timpul preşedinţiei lui Obama, în pofida aerului său surâzător şi afectuos, este ea de acum clară?", se întreabă fostul medic egiptean, devenit braţul drept al lui Osama ben Laden.
Centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste Intelcenter a anunţat difuzarea acestei noi înregistrări video, în care al-Zawahiri aduce un omagiu postum liderului talibanilor pakistanezi, ucis în august în timpul unui bombardament american.
Înregistrarea video, cu o durată de 28 de minute, a fost intitulată "Omagiu modelului tinerilor, emirul martir Baitullah Mehsud".
Baitullah Mehsud a fost liderul extremist cel mai căutat din Pakistan. Statele Unite au oferit o recompensă de cinci milioane de dolari. Conform armatei americane, acesta ar fi fost ucis în urma unui atac cu drone în Pakistan.
Washingtonul apreciază că al-Qaida a reconstituit o parte din forţele sale în regiunile din nord-vestul Pakistanului şi că talibanii afgani au instalat aici baze militare, cu susţinerea talibanilor pakistanezi.
Antena3.ro