Antena 3 CNN Externe Al doilea avion TAROM, cu români din Turcia, a ajuns la București

Al doilea avion TAROM, cu români din Turcia, a ajuns la București

1 minut de citit Publicat la 08:37 17 Iul 2016 Modificat la 08:37 17 Iul 2016
tarom.jpg

Zborul umanitar operat de TAROM RO2264, cu care a revenit în ţară al doilea grup de cetăţeni români, de 108 persoane, blocate pe aeroportul Ataturk din Istanbul, a aterizat la Bucureşti, duminică dimineaţa, la ora 4,10, a informat MAE. 

Acest zbor umanitar, ale cărui costuri au fost suportate din fondul MAE pentru situaţii de urgenţă şi criză, a repatriat cetăţenii români care nu au putut călători cu alte companii, se arată într-un comunicat de presă al MAE. 

Sursa citată reaminteşte că, de la debutul situaţiei din Turcia, a fost activată în regim de urgenţă Celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe, care a gestionat procedurile specifice de repatriere, în conlucrare cu instituţiile româneşti cu atribuţii în domeniu. 

"Au fost înregistrate aproximativ 2.300 de apeluri telefonice. Toate misiunile diplomatice şi oficiile consulare din zonă, coordonate de Celula de criză, au fost implicate în acordarea asistenţei şi protecţiei consulare necesare (Ankara, Istanbul, Izmir, Sofia, Atena, consulatul onorific al României la Antalya). De asemenea, structurile Celulei de criză a MAE acţionează în regim de permanenţă. Totodată, echipele consulare mobile s-au deplasat la aeroporturile din Istanbul (unde au fost înfiinţate două puncte de informare/adunare special dedicate) şi Ankara, precum şi la punctele de trecere a frontierei cu cel mai mare trafic dintre Turcia şi Bulgaria, oferind asistenţa necesară", se arată în comunicat. 

Celula de criză continuă să monitorizeze evoluţiile. Pentru acordarea corespunzătoare a asistenţei consulare şi preluarea operativă a solicitărilor cetăţenilor români, MAE a pus la dispoziţia cetăţenilor interesaţi în mod suplimentar şi linia telefonică TelVerde 0800 800 407 (accesibilă numai din România, în regim de gratuitate), precum şi adresa de e-mail: [email protected]. Cetăţenii români aflaţi în Turcia au în continuare la dispoziţie numerele de telefon: +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.

×
x close