În contextul în care agricultorii italieni protestează în continuare, cântărețul Albano a anunțat că se va alătura și el mişcării protestatare. Asta pentru că la rândul lui este fermier și lucrează în domeniu.
Cântărețul are o fermă cu 150 de hectare de viță de vie și măslini și spune că dacă nu ar cânta, ar muri de foame și n-ar reuși să-și finanțeze această activitate agricolă care nu-i aduce beneficii financiare.
Din contră, banii pe care îi câștigă în muzică îi investeşte în agricultură. Şi asta pentru că problemele sunt foarte multe în domeniu.
Artistul a promis că își va lua tractorul și va merge alături de ceilalți fermieri, mâine, către Roma.
Ieri au fost proteste de amploare și astăzi continuă mişcările vindicative ale fermierilor italieni. Au existat și tensiuni între forțele de ordine și fermieri, iar mâine aceștia promit că vor înainta pe autostrada unde deja au ocupat ieri stația de taxare, pentru a ajunge în capitala Italiei, ca să vorbească cu premierul Georgia Meloni despre problemele lor și despre acest sector cu foarte multe probleme.
Vom vedea care va fi desfășurarea acțiunii și dacă Albano într-adevăr își va ține promisiune.