Antena 3 CNN›Externe›
Ajutor de circa 100 de milioane de euro de la Germania, pentru rebelii libieni
Ajutor de circa 100 de milioane de euro de la Germania, pentru rebelii libieni
<1 minut de cititPublicat la 20:22 24 Iul 2011Modificat la 20:22 24 Iul 2011
Foto: INTACT Images/EPA
Germania a anunţat că va acorda un ajutor civil şi umanitar, care poate ajunge până la 100 de milioane de euro, pentru opoziţia libiană, condusă de Consiliul Naţional de Tranziţie, relatează AFP.
"Din cauza războiului purtat de Muammar Gaddafi împotriva propriului popor, situaţia în Libia este extrem de dificilă”, a explicat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, într-un comunicat de presă.
"Lipsesc mijloacele pentru a edifica structurile necesare şi a micşora deficitele, de la echipamente medicale până la alimente. Rezultatul, oamenii suferă din ce în ce mai mult, în special în estul Libiei”, se mai arată în comunicat.
Libia este în război civil de cinci luni de zile, după o revoltă a poporului împotriva regimului Gaddafi, aflat la putere de 40 de ani.
Decizia vine la scurt timp după ce ţările occidentale s-au reunit, la Istanbul, şi au decis că rebelii reprezintă puterea legitimă din Libia. Acum, aceştia au acces la fonduri vitale, oferite de statele occidentale.