Antena 3 CNN Externe AIEA: Negocierile cu Iranul, pe tema programului nuclear, au fost un eşec. Nu am avut acces în baza militară Parchin

AIEA: Negocierile cu Iranul, pe tema programului nuclear, au fost un eşec. Nu am avut acces în baza militară Parchin

1 minut de citit Publicat la 08:56 22 Feb 2012 Modificat la 08:56 22 Feb 2012
AIEA: Negocierile cu Iranul, pe tema programului nuclear, au fost un eşec. Nu am avut acces în baza militară Parchin
Foto: Agerpres/Xinhua
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a exprimat "regretul" faţă de eşecul unui acord cu Iranul asupra continuării negocierilor referitoare la programul nuclear controversat al Republicii islamice, informează AFP. Potrivit autorităţilor occidentale, programul nuclear al Iranului are scop militar, însă Teheranul susţine că este dezvoltat pentru scopuri strict civile.
   
Într-un comunicat difuzat în noaptea de marţi spre miercuri, AIEA a relevat refuzul Teheranului de a acorda misiunii acestei Agenţii ONU acces la o presupusă instalaţie nucleară din Parchin, situată într-o bază militară.
   
În acest comunicat, Agenţia nu oferă informaţii asupra a ceea ce intenţionează să facă după acest eşec, pe care îl va dezbate în cadrul Consiliului Guvernatorilor pe 5 martie.
   
Aceste critici dure din partea AIEA intervin la finalul unei vizite de două zile la Teheran, pe 20 şi 21 februarie, a unei misiuni de rang înalt a Agenţiei, considerată a "ultimei şanse", care s-a desfăşurat după o primă vizită, în perioada 29-31 ianuarie. A doua misiune, ca şi prima, a fost condusă de adjunctul directorului Agenţiei ONU şi şeful inspectorilor, belgianul Herman Nackaerts.
  
În comunicat, directorul general al Agenţiei ONU, japonezul Yukiya Amano (foto), şi-a exprimat personal "dezamăgirea" faţă de atitudinea iranienilor.

"Este dezamăgitor că Iranul nu a acceptat cererea noastră de a vizita Parchin în prima sau cea de a doua misiune", a declarat el, citat în document, adăugând că misiunea AIEA s-a „angajat cu un spirit constructiv, dar nu s-a ajuns la nici un acord".
   
În pofida acestui fapt, anunţă AIEA, "au fost depuse eforturi intense într-o încercare de a se ajunge la crearea unui document care să permită clarificarea problemelor în suspans în legătură cu programul nuclear iranian, mai ales cele referitoare la posibile dimensiuni militare. Din nefericire, nu s-a putut ajunge la un acord asupra acestui document".
   
Declaraţiile de partea iraniană au fost diferite. Ambasadorul Teheranului la AIEA Ali Asghar Soltanieh, prezent la negocierile din capitala iraniană, a declarat marţi că "aceste negocieri vor continua în viitor".

Cea de-a "doua rundă a negocierilor a vizat cooperarea şi înţelegerea reciprocă dintre Iran şi AIEA", a continuat el, calificând discuţiile ca "intense", dar fără să ofere detalii despre conţinutul acestora.



×
x close