Preşedintele Iranului a sosit luni în Belarus, pentru o vizită de două zile dedicată încheierii unor acorduri în domeniul energetic cu regimul de la Minsk. Încă de la început, Mahmoud Ahmadinejad a ţinut să salute enormul potenţial al cooperării cu cel pe care l-a numit ?bunul său prieten?, respectiv Alexandr Lukasenko, cel considerat de Occident drept ultimul dictator al Europei.
Ahmadinejad şi Lukasenko sunt doi dintre cei mai izolaţi lideri pe plan internaţional, care aspiră să formeze un front comun antiamerican. Cei doi lideri au avut luni o întrevedere de câteva ore, în urma căreia preşedintele fostului stat sovietic a precizat că împărtăşeşte aceleaşi păreri cu omologul său iranian asupra mai multor chestiuni de interes internaţional. Lukasenko a subliniat că aceste păreri sunt în opoziţie cu ?lumea unipolară? dominată de Statele Unite şi a luat apărarea regimului de la Teheran, supus sancţiunilor internaţionale din cauza dosarului său nuclear.
Fostul stat sovietic, aflat într-o dispută cu Rusia asupra preţurilor la energie, a încheiat o înţelegere cu Teheranul, potrivit căreia va primi rezerve de petrol din depozitul Jofeir, din sudul Iranului. Rusia şi Belarus au intrat în război deschis după ce Gazprom a mărit considerabil preţul gazelor livrate bieloruşilor. Oficialităţile de la Minsk n-au întârziat să riposteze şi au pretins o taxă de 45 de dolari pe tonă pentru tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba, care aprovizionează Europa Centrală şi de Vest. Ruşii au refuzat şi au închis robinetul, iar cele două părţi au început să se acuze reciproc.
Antena 3