Preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a criticat organismul nuclear al ONU, înaintea participării la analiza de pe 3 mai a Tratatului de Nonproliferare Nucleară, document semnat de Iran.
Delegaţii din 189 de state se vor întâlni pentru revizuirea tratatului, dar Ahmadinejad este singurul şef de stat care participă.
Liderul iranian a declarat reporterilor la Teheran că este o întâşnire imprtantă deoarece Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, ce a creat Tratatul, trebuie reformată.
"Din păcate, AIEA nu a avut succes în niciuna din misiunile sale în ultimii 40 de ani. Nu numai că nu a existat nicio dezarmare, proliferarea nu a fost împierdicată, noi state au obţinut arme atomice, şi niciun stat membru nu a putut să profite de dreptul său legal de a exploata tehnologia de producere a combustibilului nuclear," sublinia Ahmadinejad .
SUA conduce efortul internaţional al puterilor occidentale de a creşte presiunea pe republica islamică în privinţa controversatului său program nuclear, despre care susţine că este menit a fabrica arma nucleară .
Secretatul american de stat , Hillary Clinton, declara pe 29 aprilie că vizita lui Ahmadinejad la New York înseamnă că ?doreşte să vină să anunţe că Iran va respecta cerinţele de nonproliferare conform Tratatului, ceea ce ar fi o veste într-adevăr bună."
Ahmadinejad arăta acum însă că prezenţa sa este "necesară" pentru a prezenta propunerile ţării în faţa comunităţii internaţionale.
Antena3.ro