Raportul dat publicităţii de 16 agenţii americane de informaţii constată că Iranul a încetat programul nuclear din 2003, contrazicând afirmaţiile preşedintelui George W. Bush, care susţine că Teheranul are un program nuclear activ. De altfel, liderul administraţiei republicane a declarat, ca răspuns la raport, că Iranul rămâne un pericol, iar Statele Unite vor continua demersurile pentru o a treia rezoluţie ONU de sancţionare a acestei ţări.
În prezent, împotriva regimului de la Teheran au fost emise două seturi de sancţiuni ONU, pentru că a refuzat să pună capăt procesului de îmbogăţire de uraniu, în scopuri duble, civil şi militar.
Rusia a cerut Iranului miercuri, prin intermediul şefului diplomaţiei, să blocheze îmbogăţirea de uraniu şi să se conformeze exigenţelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi Consiliului de Securitate ONU.
CITIŢI ŞI: DOSARELE ANTENA3.RO. AHMADINEJAD - VIAŢA UNUI LIDER TEMUT DE ÎNTREAGA LUME
Antena 3