Agentul CIA, care a încercat recrutarea unui ofiţer al serviciilor secrete ruse, a fost denunţat chiar de acesta, spune o sursă din FSB pentru
RIA Novosti.
"Angajatul nostru s-a purtat exemplar şi a dat dovadă că este demn să lucreze în serviciul nostru. El însuşi l-a încătuşat pe americanul care încerca să-l recruteze şi apoi l-a predat ofiţerilor de contraspionaj. El va continua să lucreze, nu există niciun aspect care i-ar periclita cariera", a precizat aceeaşi sursă anonimă.
În cursul zilei de ieri, ambasadorul SUA a fost convocat la Ministerul de Externe rus, unde i s-a cerut să ofere explicaţii. Totodată, şeful misiunii diplomatice americane de la Moscova a fost informat că
Ryan Christopher Fogle a fost declarat persoana non-grata, fiind nevoit să plece imediat din Rusia.