Antena 3 CNN Externe Agenţiile de spionaj, interesate de armele meteorologice. CIA finanţează cercetările climatice

Agenţiile de spionaj, interesate de armele meteorologice. CIA finanţează cercetările climatice

1 minut de citit Publicat la 09:49 16 Feb 2015 Modificat la 09:49 16 Feb 2015
clima.jpg
Foto: NASA
Un om de ştiinţă american susţine că serviciile secrete din SUA finanţează cercetări legate de schimbarea climei pentru a afla dacă noile tehnologii pot fi utilizate ca potenţiale arme.

Cercetătorul Alan Robock, de la Universitatea din New Jersey, spune că agenţiile guvernamentale trebuie să fie mai transparente în ceea ce priveşte interesul lor faţă de modalităţile în care poate fi schimbată clima. Robock foloseşte modele computerizate pentru a studia modul în care aerosolii stratosferici pot scădea temperatura de pe Terra.

În urmă cu o săptămână, Academia Naţională de Ştiinţe a publicat un raport în două volume despre modalităţile în care poate fi modificată clima de pe Pământ. Unul dintre volume se concentra pe modul în care poate fi eliminat dioxidul de carbon din atmosferă, iar cel de-al doilea explora modalităţile de schimbare a norilor sau a suprafeţei pământului astfel încât să reflecte mai multă lumină solară în spaţiu.

Raportul, ale cărui costuri s-au ridicat la 600.000 de dolari, a fost finanţat parţial de serviciile secrete american, informează The Guardian. 

În 2009, CIA a fondat Centrul pentru Schimbări Climatice şi Securitate Naţională. Centrul a fost închis în 2012, însă reprezentanţii CIA au anunţat la acea vreme că vor continua să monitorizeze consecinţele schimbărilor climatice şi impactul acestora asupra economiei SUA.

×
Etichete: servicii secrete CIA
x close