Incidentul a avut loc vineri, în Coral Springs, Florida, în jurul orei locale 12:30. Femeia de 40 de ani aștepta în mașină, în fața unei case.
Poliția l-a arestat pe Raymond Reese, în vârstă de 51 de ani. Bărbatul a fost acuzat crimă de gradul I.
”În urma unei investigații ample, Raymond Wesley Reese a fost acuzat de crimă de gradul întâi. Reese este în prezent transportat la biroul șerifilor din Palm Beach,” a declarat un purtător de cuvânt al forțelor de ordine.
Anchetatorii nu au detaliat împrejurările în care s-a produs incidentul.. Serviciile de urgență au încercat să-i salveze viața femeii pe aleea proprietății, dar nu au putut să facă nimic pentru ea.
”Când au sosit polițiștii, au descoperit un vehicul cu o ocupantă de sex feminin pe scaunul șoferului, suferind de multiple răni produse prin împușcătură. În ciuda tratamentului medical imediat, șoferul a cedat, din cauza rănilor grave, la fața locului și a fost declarat decedat”, a declarat departamentul de poliție Coral Springs, scrie The Guardian.
Un rezident din zona respectivă, Donna Smith, a declarat pentru postul local de televiziune WPLG Local 10 că atacatorul este un fost un ”chiriaș nemulțumit”, care a fost recent evacuat din casă.
Sara Trost locuia în Parkland, un oraș la nord de Miami. Femeia era căsătorită și avea o fiică de trei ani.