Sir Lindsay Loyle, preşedintele Camerei Comunelor, a anunțat deputații britanici că o femeie pe nume Christine Lee a fost ”angajată în activități de interferență politică în numele Partidului Comunitar Chinez, interacționând cu parlamentarii britanici”.
MI5 a trimis o ”alertă de interferență” avertizând că Lee a ”facilitat donații financiare către parlamentari în activitate și aspiranți în numele cetățenilor străini cu sediul în Hong Kong și China”. Ea acționa în numele unui grup de lobby politic al minorităţii chineze din Regatul Unit.
Iain Duncan Smith, liderul grupului Partidului Conservator din Camera Comunelor, vizat de sancţiuni impuse de Beijing din cauza criticilor faţă de încălcarea drepturilor etnicilor uiguri din China, a precizat că acest lucru reprezintă o problemă serioasă.
"Înţeleg că preşedintele Camerei Comunelor a fost contactat de MI5 şi avertizează deputaţii că există un agent al Guvernului chinez activ aici, în Parlament, colaborând cu un membru al Parlamentului, în mod evident pentru acţiuni subversive asupra proceselor politice de aici. În calitatea de membru al Parlamentului sancţionat de Guvernul chinez, eu cred că este o problemă gravă", a afirmat Iain Duncan Smith, potrivit Mediafax.