Antena 3 CNN Externe Afganistan: Tânăra încarcerată pentru adulter, graţiată cu condiţia să se mărite cu violatorul ei

Afganistan: Tânăra încarcerată pentru adulter, graţiată cu condiţia să se mărite cu violatorul ei

<1 minut de citit Publicat la 19:25 01 Dec 2011 Modificat la 19:25 01 Dec 2011
Afganistan: Tânăra încarcerată pentru adulter, graţiată cu condiţia să se mărite cu violatorul ei
Foto: egagah.blogspot.com
Premieră în Afganistan. Tânăra care a fost condamnată la 12 ani de închisoare, sub acuzaţia de adulter, a fost graţiată de preşedintele afgan Hamid Karzai, cu condiţia să se mărite cu atacatorul ei, informează BBC.

Viaţa tinere Gulnaz a luat o turnură tragică în momentul în care a fost violată de soţul verişoarei sale şi condamnată apoi la 12 ani de închisoare pentru adulter.

Încarcerată împreună cu bebeluşul rezultat în urma violului, în închisoarea pentru femei din Kabul Badam Bagh, Gulnaz a declarat pentru CNN că este dispusă să se mărite cu agresorul ei doar pentru a-i oferi copilului o viaţă normală.

Grupurile pentru drepturile omului susţin că situaţia în care se află tânăra Gulnaz nu este unică în Afganistan. Mii de tinere sunt condamnate la închisoare pentru adulter, în urma agresiunilor sexuale.

Ascultă aici mărturisirile cutremurătoare ale tinerei din Afganistan, încarcerată la 12 ani de închisoare după ce a fost violată de cumnatul ei
 


×
x close