Opt activişti umanitari occidentali, şase bărbaţi şi două femei, împreună cu doi colaboratori ai lor, afgani, au fost executaţi de talibani în nord-estul Afganistanului. Activiştii aduseseră ajutoare medicale populaţiei din regiune. Talibanii au justificat asasinatul prin faptul că occidentalii ar fi fost de fapt "misionari creştini".
Grupul de activişti - medici şi infirmiere - era format din şase americani, o britanică şi o femeie de cetăţenie germană. Ei călătoreau fără gărzi înarmate, convinşi că nu erau în pericol, deoarece nu doreau decât să-i ajute pe localnici. Corpurile neînsufleţite au fost găsite vineri, iar un purtător de cuvânt al talibanilor a confirmat prin telefon, execuţia.
Medicii occidentali şi însoţitorii lor afgani lucrau într-adevăr pentru o organizaţie umanitară creştină, dar conducerea acesteia a dezminţit orice intenţie de propagandă religioasă. Una din victime, o tânără din Londra, renunţase la un post bun într-o clinică privată pentru a se dedica ajutorului pentru afganii săraci.
Cel care a adus vestea asasinatului a fost un însoţitor afgan al medicilor, singurul membru al grupului cruţat de talibani. El a povestit că a scăpat cu viaţă deoarece, în momentul execuţiei, a început să recite versete din Coran, iar călăii s-au convins că era musulman.
Antena 3