Autorităţile afgane au anunţat duminică abandonarea operaţiunilor de căutare a victimelor alunecărilor de teren de vineri, întrucât nu dispun de mijloacele necesare pentru a le continua şi găsirea de supravieţuitori nu mai este posibilă, transmite EFE şi
Agerpres.
Localitatea unde s-a produs dezastrul, Aab Bareek, situată în nord-estul ţării, practic a dispărut de pe hartă. Până în prezent au fost identificate 260 de cadavre, dar numărul victimelor rămâne o necunoscută, autorităţile estimându-l la circa 2.000. Acestea vor rămâne practic îngropate într-un fel de groapă comună.
Autorităţile şi-au motivat hotărârea de a sista operaţiunile prin faptul că transportul utilajelor necesare este foarte dificil în acea zonă muntoasă, iar victimele se află şi la 30 de metri sub pământ, acoperite de pământ, pietre şi noroi.
'Decizia a fost una dură, dar nu am avut altă opţiune decât să transformăm zona într-o groapă comună', a declarat Gul Ahmad Bedar, viceguvernatorul provinciei Badakhshan.