Antena 3 CNN Externe A fost ministru în Afganistan iar acum livrează mâncare cu bicicleta în Germania. Faceți cunoștință cu Sayed Sadaat

A fost ministru în Afganistan iar acum livrează mâncare cu bicicleta în Germania. Faceți cunoștință cu Sayed Sadaat

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 16:45 27 Aug 2021 Modificat la 16:50 27 Aug 2021
Sadaat

Asta, întrucât fostul demnitar afgan s-a angajat curier și livrează mâncare pe bicicletă în orașul Leipzig.

Sayed Sadaat a fost membru al guvernului de la Kabul timp de doi ani, până în 2018, și a deținut portofoliul comunicațiilor.

El mărturisește că în țara sa natală unii l-au criticat pentru că a ales un astfel de loc de muncă.

Sadaat nu are însă regrete. 

"Nu am de ce să mă simt vinovat. Sper că și alți politicieni vor urma aceeași cale: să lucreze cu publicul, în loc să stea mereu ascunși", declară el.

Specializat în IT și telecomunicații, Sadaat a încercat să-și găsească în Germania un loc de muncă în aceste domenii, dar nu a reușit, întrucât nu știe încă limba țării de adopție.

Fostul ministru este decis să învețe germana, așa că a început să meargă la cursuri, având în fiecare zi un program de patru ore de germană.

După cursuri, Sadaat lucrează seara șase ore curier pe bicicletă.

Povestea sa iese și mai mult în evidență în noile condiții din țara sa, ajunsă din nou sub controlul talibanilor.

Familia și prietenii săi vor, de asemenea, să plece din Afganistan şi speră să se poată urca într-unul din zborurile de evacuare sau să părăsească țara pe alte căi.

×
x close