Produs în cantităţi record în Afganistan, opiul i-a transformat în sclavi pe foarte mulţi copii. Dependenţa le este transmisă de multe ori de la naştere, de la mamele lor. Nu puţine sunt, însă, şi femeile care îi sedează special ca să îi liniştească. Centrele de reabilitare din capitala afgană Kabul reuşesc cu greu să facă faţă numărului mare de dependenţi.
Jucăriile primite cadou sunt doar o mică alinare pentru aceşti copii condamnaţi la o viaţă de luptă cu dependenţa de droguri pe care mulţi au dobândit-o încă de la naştere.
Dar a devenit, la fel ca mulţi dintre copiii care se află în acest centru din Kabul, împreună cu mamele lor.
Şi, de multe ori, le salvează viaţa.
Cu 30 de milioane de locuitori, Afganistanul este cel mai mare exportator de opiu din lume. Dintre aceştia, 1 milion sunt dependenţi, inclusiv foarte mulţi copii.
Observator