Antena 3 CNN Externe Adunarea naţională libiană a respins noul guvern, iar premierul Mustafa Abu Chagur a fost demis

Adunarea naţională libiană a respins noul guvern, iar premierul Mustafa Abu Chagur a fost demis

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 23:11 07 Oct 2012 Modificat la 23:11 07 Oct 2012
Adunarea naţională libiană a respins noul guvern, iar premierul Mustafa Abu Chagur a fost demis
Foto: vantagepointnews.com
Adunarea naţională libiană a respins duminică formula unui nou guvern propus de premierul ales Mustafa Abu Chagur care a fost demis din funcţie, conform preşedinţiei Adunării, transmite AFP.

O sută douăzeci şi cinci de membri ai Adunării au refuzat să acorde votul de încredere "guvernului de criză" propus, faţă de 44 de voturi pentru şi 17 abţineri, conform imaginilor transmise în direct de televiziunea libiană. Conform reglementărilor interne ale Adunării, aceasta trebuie să aleagă un nou şef al guvernului.

Duminică seară, membrii Congresului general naţional discutau procedurile pentru a numi sau alege un nou şef al guvernului.

În aşteptare, aceştia şi-au anunţat intenţia de a reînnoi încrederea în guvernul de tranziţie aflat în exerciţiu al lui Abdelrahim al-Kib, înainte de alegerea unui nou premier.

Conform reglementărilor interne ale CGN, Abu Chagur a făcut duminică ultima sa propunere după ce o primă componenţă a fost propusă joi.

×
x close