Antena 3 CNN Externe Adunarea Generală a ONU susţine Opoziţia din Siria. Rusia: "Este un act iresponsabil!"

Adunarea Generală a ONU susţine Opoziţia din Siria. Rusia: "Este un act iresponsabil!"

1 minut de citit Publicat la 14:17 16 Mai 2013 Modificat la 14:17 16 Mai 2013
Adunarea Generală a ONU susţine Opoziţia din Siria. Rusia: "Este un act iresponsabil!"
Organizaţia Naţiunilor Unite a aprobat, ieri seară, o rezoluţie care sprijină forţele opoziţiei din Siria şi îndeamnă la o tranziţie politică în regiune. Această iniţiativă s-a bucurat de suportul Statelor Unite şi condamnă în termeni duri regimul lui Bashar al-Assad. Rusia a respins ferm rezoluţia internaţională, pe care o consideră "iresponsabilă".

Adunarea Generală a ONU a aprobat noua măsură cu 107 voturi în favoare, 12 împotrivă şi 59 de abţineri. Cu toate astea, analiştii spun că se observă o scădere a ponderii pro-opoziţie, având în vedere că ultima rezoluţie similară, din august anul trecut, s-a bucurat de 133 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 31 de abţineri.

Noua rezoluţie semnată ieri a fost înaintată de Qatar şi a avut un puternic sprijin din partea SUA şi a statelor arabe.
China s-a opus rezoluţiei, iar Rusia, aliat apropiat al Siriei, a făcut lobby împotriva acesteia, condamnând vehement textul încă înainte de aprobare.

"Este un act iresponsabil şi neproductiv să susţii această rezoluţie, atâta timp cât Rusia şi SUA au căzut de acord să organizeze o conferinţă internaţională pe marginea situaţiei din Siria şi mai ales acum, când se încearcă mobilizarea întregii comunităţii internaţionale pentru rezolvarea cât mai rapidă a crizei din Siria", a spus ambasadorul Moscovei la ONU, Alexander Pankin, într-un discurs ţinut înainte de exprimarea votului.

Rezoluţiile emise de Adunarea Generală a ONU nu sunt legal obligatorii, spre deosebire de cele impuse de Consiliul de Securitate al aceluiaşi organism mondial.
Aliaţii Siriei, China şi Rusia, îşi folosesc în continuare dreptul de veto ]mpotriva oricărei iniţiative menite să-l forţeze pe Assad să cedeze puterea.

×
Etichete: SUA
x close