Diabolica fantezie care i-a determinat pe Osama bin Laden şi pe colaboratorii lui să lanseze seria de atacuri sinucigaşe asupra New York-ului, la 11 septembrie 2001, îl anima pe Hitler, cu mai mult de 50 de ani înaintea atentatului al-Qaeda.
Pentru că ţinta spre care se îndrepta ura lui Hitler se află la peste 6.000 de kilometri distanţă de Berlin, liderul nazist le-a ordonat oamenilor de ştiinţă să găsească o cale prin care bombele care trebuiau să semene haosul pe care îl visa să ajungă până în metropola americană.
Tacticile pe care nemţii le-au luat în calcul, printre care şi demararea unor misiuni sinucigaşe, avioane care să se prăbuşească în Manhattan, anticipează surprinzător atacurile al-Qaeda care au urmat peste 56 de ani.
Timp de ani de zile Hitler a încercat din răsputeri să evite un conflict cu SUA. Fuhrerul era mulţumit de faptul că americanii nu se implică în politica europeană, în timp ce armatele lui puneau stăpânire pe continent. În public, susţinea că nu are ambiţii transatlantice şi că SUA este un stat prieten al Germaniei. Liderul nazist dispreţuia însă sistemul democratic american, credinţa în libertatea persoanelor, amalgamul de rase de peste ocean şi numărul mare de bancheri evrei, elemente împotriva cărora regimul lui lupta cu îndârjire.
În viziunea lui Hitler, după ce armata germană cucerea vestul Europei şi Uniunea Sovietică, ar fi rămas doar două superputeri în lume, Reich-ul şi Statele Unite. Un conflict între acestea era inevitabil, aşa că şi-a propus să fie pregătit în momentul în care va izbucni.
Încă din 1937, Hitler era întărâtat de proiectul lui Willy Messerschmitt, care i-a prezentat macheta unui avion la care lucra la fabrica sa din Augsburg. Bombardierul uriaş, cu patru motoare, Me264, era gândit pentru a sprijini operaţiunile submarinelor naziste din Atlantic, dar avea potenţialul să atingă coasta americană.
Me264 era greu de construit, pentru că trebuia să fie suficient de uşor încât să poată străbate distanţa uriaşă peste Atlantic, dar în acelaşi timp suficient de greu încât să poată să transporte încărcătura mortală şi să reziste eventualelor atacuri de pe traseu.
Nemţii au propus constuirea unei baze militare în Islanda, la jumătatea drumului dintre cele două continente, unde avionul german putea să realimenteze. Ideea a fost însă compromisă în 1941 când Statele Unite, încă neutre, au preluat responsabilitatea apărării Islandei, transformând-o într-o bază pentru avioane americane şi britanice.
La sfârşitul anului 1941, după atacul de la Pearl Harbour, SUA au intrat oficial în război, fapt care l-a determinat pe Hitler să-şi exprime sentimentele reale pe care le avea faţă de americani. Fuhrerul a condamnat "naţiunea lipsită de cultură condusă de lăcomie" şi pe Preşedintele Roosevelt "înconjurat de cercul satanic de evrei".
Pentru că bombardierul transatlantic nu era construit, Hitler a trimis un submarin care a transportat patru oameni în Long Island, la câţiva kilometri de New York. Aceştia, conduşi de John Dasch, s-au predat autorităţilor americane, în loc să-şi ducă planul la bun sfârşit. După spusele lor, misiunea pe care trebuiau să o îndeplineacă era de a răspândi panica în SUA, prin atentate în gări şi în alte locuri publice din New York.
Într-o perioadă în care Germania era afectată de efortul războiului, criza de combustibil ţinând tancurile pe loc şi avioanele la sol, naziştii au propus o ultimă soluţie, disperată, pentru a taca New York-ul. Fritz Nallinger, de la Daimler-Benz, a propus un avion uriaş, care să poată străbate drumul până în America, doar dus. Aparatul de zbor avea să transporte 5 avioane mai mici, încărcate cu explozibili, care ar fi urmat să se prăbuşească peste cele mai importante clădiri din metropola americană.
Planul a fost aprobat de Goering, în 1945, dar era mult prea târziu pentru ca nemţii să mai poată duce la bun sfârşit un asemenea plan. Hitler era baricadat în buncărul din Berlin, înconjurat de ruşi, în timp ce armatele sale erau răspândite şi distruse peste tot în lume.
