Antena 3 CNN Externe Adele, detalii despre noul album dedicat fiului ei ca să înţeleagă de ce a divorţat: "Întreaga mea viață s-a destrămat și nu am avut niciun avertisment"

Adele, detalii despre noul album dedicat fiului ei ca să înţeleagă de ce a divorţat: "Întreaga mea viață s-a destrămat și nu am avut niciun avertisment"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:10 08 Oct 2021 Modificat la 19:12 08 Oct 2021
Adele
Sursa foto: Gety Images

Adele, de 15 ori premiată cu Grammy şi ale cărei albume au fost vândute în peste 120 de milioane de copii, le oferă un cadou de Crăciun fanilor săi, atunci când va lansa, după 6 ani de pauză, un nou album.

Celebra cântăreața britanică a precizat că aceste melodii îl vor ajuta pe fiul ei, în vârstă de 9 ani, să îi înțeleagă deciziile care le-au schimbat viaţa, dar şi motivele revenirii în lumina reflectoarelor după o pauză îndelungată.

„Am vrut să îi explic prin această înregistrare, când va avea 20 sau 30 de ani, cine sunt și de ce am ales în mod voluntar să îi schimb întreaga viața, în căutarea propriei mele fericiri", a declarat Adele pentru Vogue subliniind că divorțul l-a făcut "foarte nefericit" pe fiul ei în vârstă de 9 ani

„Și este o adevărată rană pentru mine, pe care nu știu dacă voi putea să o vindec vreodată", a mai adăugat ea.

Superstarul pop, în vârstă de 33 de ani, a acordat interviuri separate edițiilor britanică și americană ale revistei Vogue - primele din ultimii cinci ani - în timp ce se pregătește să lanseze cel de-al patrulea album, foarte așteptat.

Albumul se va intitula „30” - care este vârsta la care s-a căsătorit cu partenerul ei Simon Konecki, pe care apoi l-a părăsit.

„Întreaga mea viață s-a destrămat și nu am avut niciun avertisment în acest sens", a declarat cântăreața Adele.

Marți, ea a publicat un scurt fragment din viitorul ei single, intitulat Easy On Me, care va fi lansat integral vineri, 15 octombrie.

În ciuda rapoartelor anterioare potrivit cărora cântăreața s-a căsătorit cu Konecki în 2016, ea a declarat revistei că nu s-au căsătorit până în 2018.

"Cronologia pe care presa o are despre relația mea, despre căsătoria mea, este de fapt complet greșită", a spus ea. 

"Ne-am căsătorit când aveam 30 de ani... și apoi am plecat".

Ea nu a dezvăluit cât timp a trecut până când s-au despărțit, dar a spus: "Nu a fost foarte mult timp". Cererea de divorț a fost depusă în 2019.

×
Etichete: Adele Vogue album fiu
x close