Antena 3 CNN Externe Acuzaţie DURĂ din partea Ungariei: "Vor să ne implice într-un CONFLICT în care nu avem nimic de câştigat"

Acuzaţie DURĂ din partea Ungariei: "Vor să ne implice într-un CONFLICT în care nu avem nimic de câştigat"

O.P.
<1 minut de citit Publicat la 11:29 24 Dec 2014 Modificat la 11:29 24 Dec 2014
Hungary-Budapest-City-The-River-Buildings-Houses-Sunset.jpg
Premierul ungar Viktor Orban a acuzat marţi Statele Unite de amestec în afacerile interne ale unor ţări din Europa Centrală, calificând drept "pretext" acuzaţiile de corupţie lansate de Washington împotriva Budapestei.
"Statele Unite nu se limitează să intervină, ci acţionează în mod activ în viaţa politică a unor ţări din Europa Centrală", a declarat Orban, marţi seara, într-o intervenţie pentru postul public M1. "Am intrat într-o eră nouă", a spus el.

Un climat de război rece se instalează între Statele Unite şi Rusia din cauza conflictului din Ucraina, a adăugat premierul ungar, apreciind că ţara sa (membră a Uniunii Europene şi NATO) nu ar trebui să fie implicată în aşa ceva.

"Ei vor să ne implice într-un conflict în care nu avem nimic de câştigat", a insistat el.

La mijlocul lui octombrie, Washingtonul a declarat indezirabili pe teritoriul american şase oficiali de rang înalt ungari, din cauza unor suspiciuni de corupţie.

"Orice persoană care cugetă ştie că acuzaţiile de corupţie nu sunt decât un pretext", a declarat Orban. "Statele Unite vor influenţă", a apreciat el.

×
Etichete: Viktor Orban
x close