Actrița americană Eva Longoria a anunțat că familia sa nu mai locuiește în Statele Unite și a precizat că această decizie este motivată de schimbările din țară după pandemia de Covid-19 și de realegerea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează BBC.
Într-un interviu acordat revistei franceze Marie Claire pentru numărul din luna noiembrie, Longoria a menționat că în prezent își împarte timpul între Mexic și Spania și s-a declarat "privilegiată" să se poată muta din SUA.
"Majoritatea americanilor nu sunt atât de norocoși. Ei vor rămâne blocați în această țară distopică", a estimat ea.
Longoria s-a declarat "descurajată" de succesul lui Donald Trump în cursa prezidențială și a mărturisit că prima victorie a liderului republican în 2016 i-a zdrobit credința că în politică învinge cel mai bun.
"Dacă (Trump) își respectă promisiunile, (America) va fi un loc înfricoșător", a anticipat ea.
"Toată viața mea de adult s-a desfășurat aici, în Los Angeles, dar simt că acest capitol s-a încheiat în prezent", a conchis actrița.
Vedeta din "Neveste disperate", activistă pentru femei și minoritatea latino în Partidul Democrat din SUA
Eva Longoria s-a născut în statul american Texas și s-a mutat în California la vârsta de 20 de ani.
În 2006, a obținut o nominalizare la Globul de Aur pentru rolul Gabrielle Solis din serialul "Desperate Housewives" (Neveste disperate).
Mai recent, a găzduit producțiile CNN Searching for Mexico și Searching for Spain.
Este căsătorită cu Jose "Pepe" Baston, cel de-al treilea soț al ei și președinte al televiziunii mexicane Televisa.
Cei doi au împreună un băiat de șase ani, Santiago, în timp ce Baston mai are trei copii dintr-o căsătorie anterioară.
Actrița s-a profilat ca un susținător al femeilor și al comunității latino în Partidul Democrat din SUA, alături de care s-a implicat politic încă de la începutul deceniului trecut.
Longoria a luat cuvântul la Convenția Națională Democrată și a participat la campania electorală a vicepreședintei Kamala Harris în acest an.