Antena 3 CNN Externe A murit o actriță celebră, premiată cu Oscar și fost membru al Parlamentului britanic. Avea 87 de ani

A murit o actriță celebră, premiată cu Oscar și fost membru al Parlamentului britanic. Avea 87 de ani

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:32 15 Iun 2023 Modificat la 14:35 15 Iun 2023
GJ 1972 and 2017
Sursa foto: hepta

Anunțul a fost făcut de agentul actriței, Lionel Larner.

"Glenda Jackson, actriță și politician, de două ori laureată a premiului Oscar, a murit liniștită în această dimineață, la casa ei din Blackheath, Londra, după o scurtă luptă cu boala, cu familia alături de ea", a precizat Larner.

Jackson terminase recent filmările la producția "The Great Escaper", în care a jucat alături de Michael Caine, o legendă a cinematografiei mondiale, în vârstă de 90 de ani și deținător, la rândul său, a două premii Oscar.

Ea a devenit o vedetă internațională în anii '70, câștigând premiul Academiei Americane de Film la categoria "Cea mai bună actriță" pentru peliculele "Women In Love" (1970) și "A Touch of Class" (1973) și fiind nominalizată la Oscar de încă două ori.

Citește și: A murit celebrul actor Treat Williams, la 71 de ani. "Vă rugăm să continuați să-l păstrați în inimile şi rugăciunile voastre"

De asemenea, Jackson a jucat rolul reginei Elisabeta I în drama Elizabeth R., produsă de BBC. 

A renunțat la actorie pentru politică și a intrat în Camera Comunelor ca deputat laburist, fiind parlamentar din 1992 până în 2015.

Ulterior, a revenit în lumina reflectoarelor în 2019 și a câștigat un premiu BAFTA pentru rolul din drama de televiziune "Elizabeth Is Missing", în care a interpretat o femeie în vârstă, suferind de demență.

Foto: Glenda Jackson în 1972 (dreapta) și 2017 (stânga)

×
Etichete: Glenda Jackson
x close