Antena 3 CNN Externe Actorul din "Betty cea urâtă": Nu mi-am ucis mama. Am omorât demonul din ea

Actorul din "Betty cea urâtă": Nu mi-am ucis mama. Am omorât demonul din ea

1 minut de citit Publicat la 12:57 27 Noi 2010 Modificat la 12:57 27 Noi 2010
Actorul din "Betty cea urâtă": Nu mi-am ucis mama. Am omorât demonul din ea
Foto: cbsnews.com
Michael Brea, un actor cunoscut pentru rolurile sale din serialul american "Betty cea urâtă" şi din musicalul "Dansul dragostei 3D/ Step-Up 3D", care, marţi, şi-a ucis mama cu o sabie de samurai, a declarat că, de fapt, a vrut să omoare demonul din aceasta, informează accesshollywood.com.
   
"Nu am ucis-o pe ea. Am ucis demonul din ea. Continuam să o tai. Nimeni nu mă putea opri. Făceam munca lui Dumnezeu", a declarat Brea, în vârstă de 31 de ani.
   
Rudele lui Brea şi-au exprimat public susţinerea pentru actor, pe care l-au caracterizat drept un om "plin de compasiune, blând, inteligent şi iubitor", care are nevoie de ajutor.
   
Actorul a mai mărturisit presei că a trăit într-o lume a sa, plină de simboluri masonice şi magie neagră, şi că aceste elemente l-au dus la comiterea crimei. El a declarat că, în ziua crimei, un bărbat s-a apropiat de el şi l-a blestemat, iar apoi necunoscutul a început să îi vorbească despre mama sa.
   
"M-am simţit ca Neo din Matrix. Am început să aud voci şi să mă simt puternic. A fost un semn", a mai spus Brea.
   
Yannick Brea, o femeie de culoare în vârstă de 55 de ani, a fost asasinată în apartamentul ei din Brooklyn, New York, marţi dimineaţă. Potrivit poliţiei din New York, cadavrul prezenta numeroase tăieturi şi plăgi prin înjunghiere. La câţiva metri de cadavru, poliţia l-a găsit pe Michael Brea ţinând în mână o sabie de samurai plină de sânge.
   
Poliţia americană a deschis o anchetă în acest caz.

×
x close