Este prima dată când statele membre au decis, cu majoritate calificată (cel puţin 15 state din 27, reprezentând 65% din populaţia UE), să activeze directiva din 2001 privind primirea persoanelor strămutate.
Ea le va permite refugiaţilor ucraineni să rămână până la 3 ani în Uniunea Europeană, unde să aibă acces la piaţa forţei de muncă, la sistemul de educaţie şi la asistenţă medicală. Până acum, posesorii unui paşaport ucrainean puteau rămâne doar cel mult 90 de zile fără viză pe teritoriul UE.
Război în Ucraina | Noile negocieri aduc soluţii pentru coridoarele umanitare
Ziua a opta a războiului din Ucraina a început cu puternice bombardamente asupra capitalei Kiev. Alarme aeriene au fost în majoritatea regiunilor ţării.
Ziua a opta a războiului este şi ziua în care au fost noi negocieri între delegaţiile trimise de Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.
Părţile au convenit cu privire la o serie de probleme umanitare, inclusiv posibilitatea unei încetări temporare a focului pentru a organiza coridoare umanitare. Rusia şi Ucraina vor continua negocierile în runda a treia, în viitorul apropiat.