Ambasadorul Valentin Florea se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Asta au declarat surse al poliţiei pentru jurnaliştii din Chile. Ambasadorul român se consideră însă nevinovat, chiar dacă a intrat pe contrasens şi a ciocnit frontal un autoturism care circula regulamentar. Victima, un tânăr chilian de 28 de ani, se află în spital în stare gravă.
Ambasadorul român a făcut o întoarcere greşită pe un bulevard din capitala Santiago de Chile şi a intrat pe contrasens. Atunci a fost izbit frontal de un alt autoturism care, potrivit diplomatului român, rula cu viteză foarte mare.
Victima este un tânăr patron chilian de 28 de ani. Singura lui vină este că se afla la acea oră pe stradă, spun prietenii.
Surse ale poliţiei au declarat că ambasadorul mirosea a alcool.
"Investigăm accidentul în care a fost implicat Ambasadorul României. Din câte se pare a fost o infracţiune. Ambasadorul a fost trimis la o clinică şi i se vor face toate testele prevăzute de lege, dar trebuie să ţinem seama şi de statutul lui de diplomat", a declarat căpitanul de poliţie Fabian Rocha.
Prietenii lui Jesus spun că nu se va face dreptate în acest caz pentru că Valentin Florea se bucură de imunitate diplomatică.
Într-un incident similar a fost implicat şi însărcinatul cu afaceri în Singapore în anul 2009, care, potrivit martorilor, ar fi condus tot sub influenţa băuturilor alcoolice. Silviu Ionescu a accidentat mortal o persoană care traversa regulamentar pe o trecere de pietoni şi a fugit de la locul accidentului.
Ministerul român de externe confirmă că Valentin Florea se afla la volanul autoturismului misiunii. MAE nu comentează însă incidentul pentru că ancheta a organelor de poliţie chiliene este în curs.
Antena 3