Noi informaţii în cazul accidentului aviatic de la Smolensk în care şi-a pierdut viaţa preşedintele polonez Lech Kaczynski. O a cincea voce a fost înregistrată în cabina piloţilor, cu doar câteva minute înaintea prăbuşirii aeronavei prezidenţiale, au anunţat anchetatorii citaţi de Radio Polonia.
Vocea nu a fost deocamdată identificată, iar autorităţile susţin că nu aparţine niciunuia dintre membrii echipajului. Este posibil, însă, ca această voce să fie a unei însoţitoare de bord sau pasager.
Autorităţile ruse examinează în continuare cutiile negre. Una dintre acestea a înregistrat o alarmă în cabina piloţilor, anunţul piloţilor privind iminenţa catastrofei, dar şi ţipetele din avion înainte de impactul cu solul.
O anchetă paralelă are loc la Varşovia, unde autorităţile poloneze examinează cea de a treia cutie neagră. Oficialii încearcă să stabilească dacă avionul avea defecţiuni, cum s-a comportat echipajul, sau dacă a fost vorba despre un posibil atac terorist.
Una dintre ipotezele referitoare la cauzele accidentului este cea potrivit căreia fostul preşedinte, Lech Kaczynski, ar fi exercitat presiuni asupra piloţilor, obligându-i să aterizeze, în ciuda condiţiilor meteorologice.
În tragedia de la Smolensk şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, printre care preşedintele polonez Lech Kaczinsky şi soţia acestuia.
Imagini surprinse imediat după producerea accidentului:Antena3.ro