Un autocar al firmei Atlassib care circula pe ruta Franţa şi România s-a răsturnat pe marginea Autostrăzii 4 din Italia, între localităţile Latisana şi San Giorgio. 8 dintre cei 36 de pasageri au fost răniţi. Cel mai grav dintre aceştia a fost transportat cu ambulanţa în oraşul Udine. Alţi 4 au fost duşi la Latisana şi 3 la Palmanova, scrie Gândul.
Incidentul a avut loc în timp ce autocarul cu români se apropia de graniţa cu Slovenia. Din primele constatări ale poliţiei se pare că vehiculul companiei româneşti, care avea şi o remorcă pentru bagaje, a încercat să depăşească un jeep al Protecţiei Civile. Autocarul a agăţat maşina de teren şi s-a răsturnat.
Opt oameni, toţi români, au fost răniţi, însă viaţa niciuneia nu este în pericol. Răniţii au fost transportaţi la spitale din 3 oraşe. Pentru preluarea celorlalţi pasageri, Atlassib a trimis un alt autocar, din Padova.
Intr-un comunicat de presă remis Antena3.ro, Atlassib face mai multe precizări, confirmate de declarațiile călătorilor, cât și de rezultatul provizoriu al anchetei derulate de poliția italiană la fața locului.
Vedeți aici comunicatul integral.