Accidentul s-a petrecut sâmbătă noapte, pe o șosea din Soci. Potrivit primelor informații, mașina Volkswagen a intrat în coliziune cu un Mercedes Maybach care în acel moment depășea un autobuz.
În autobuz erau 10 pasageri, care din fericire, nu au pățit nimic.
În urma impactului, o tânără din Volkswagen a decedat pe loc, iar o alta a fost transportată la spital. Din nefericire, duminică, și cea de-a doua tânără a murit la spital.
Момент ДТП с автомобилем телеведущей Ксении Собчак в районе Сочи попал на камеры видеонаблюдения. На кадрах видно, как Mercedes обгоняет автобус по встречной полосе и врезается в Volkswagen. Избежать на такой скорости столкновения было невозможно.
— Znak.com (@znak_com) October 13, 2021
Видео: Baza pic.twitter.com/nb4z8zGKyV
În Mercedes se afla, prezentatoarea TV, Kseniya Sobchak. Aceasta se întorcea de la un eveniment, și era pe scaunul pasagerului. Imediat după accident, Sobchak și-a chemat un taxi și a plecat spre aeroport, lucru care a stârnit furie pe rețelele de social media.
Ulterior accidentului, ea a declarat că a plecat imediat deoarece voia să ajungă la fiul ei, potrivit The Daily Star.
Vinovat de accident a fost șoferul Mercedesului, potrivit anchetei polițiștilor. El este acum în arest la domiciuliu.
Înaintea coliziunii, vedeta TV era implicată într-o discuție de serviciu pe ”zoom”.
”Am fost în mașină. Mașina nu este a mea, nici șoferul nu este angajatul meu. Nu l-am grăbit pe șofer, desigur. Niciunul dintre noi nu se grăbea. În timpul călătoriei eram într-o discuție de serviciu pe „Zoom” și există o înregistrare în care se vede ce fac. A fost o decizie personală pe care a luat-o șoferul”, a declarat ulterior aceasta.
Kseniya Sobchak este fiica regretatului Anatoly Sobchak, fost primar al Sankt Petersburg, al cărui adjunct și mână dreaptă în anii '90 era Vladimir Putin. Dupa absolvirea universității, a devenit gazda unei emisiuni extrem de populare în Rusia. Ulterior, în 2018, ea a candidat la presedinție și a ajuns pe locul patru cu 1,7% din voturi.