Un ofițer german de poliție, în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în urma unei coliziuni rutiere în timp ce îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11:15, în drum spre aeroportul din Stuttgart, în zona Albplatz din cartierul Degerloch, când o femeie de 69 de ani, aflată la volanul unui BMW, nu a observat bariera pentru coloana oficială, potrivit bild.de.
Femeia a intrat în intersecția dintre Rubensstraße și Löffelstraße, lovind motocicleta unui polițist de 61 de ani, care însoțea vehiculul lui Viktor Orban.
Din cauza impactului puternic, motocicleta polițistului a fost proiectată pe motocicleta unui alt ofițer, în vârstă de 27 de ani, care asigura intersecția pentru a opri traficul.
Ambii polițiști au fost grav răniți în accident, iar polițistul, în vârstă de 61 a decedat la scurt timp după ce a fost dus la spital.
„Suntem profund îndurerați de accidentul colegilor noștri. Circumstanțele tragice ale decesului colegului nostru apreciat ne lasă fără cuvinte și afectează întreaga poliție din Stuttgart”, a declarat președintele poliției, Markus Eisenbraun.
Viktor Orban a asistat cu o seară înainte la victoria echipei naționale a Ungariei în meciul din faza grupelor Euro împotriva Scoției, desfășurat în MHP Arena din Stuttgart. El intenționa să plece înapoi spre Budapesta în jurul prânzului. Accidentul s-a produs la aproximativ opt kilometri de aeroport.