Unul dintre trenuri se oprise din cauza unei defecţiuni la sistemul de închidere a uşilor. Garnitura a fost lovită de un alt tren ce circula pe aceeaşi linie.
În urma coliziunii, ultimul vagon al trenului care se oprise şi locomotiva celeilalte ganituri au fost serios avariate. Aproximativ 70 de persoane au fost rănite în urma accidentului.
Cei aproximativ 70 de răniţi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul universitar "Agostino Gemelli" din Roma. Mai multe echipe ale pompierilor şi Protecţiei civile s-au dplasat la locul accidentului.
La începutul săptămânii trecute, un alt accident feroviar grav a avut loc în Italia. Un tren regional de pasageri a deraiat în regiunea Merano. Incidentul s-a soldat cu cel puţin şapte morţi şi circa 25 de răniţi, dintre care cinci au suferit răni grave.
Antena3.ro